Adevărul despre Good Food Wine and Xmas Party

15 Dec

carnati

Nu știu exact ce s-a întâmplat în realitate la petrecere, doar am remarcat ulterior în poze că părul meu stătea ca o lampă, toţi invitaţii au fost îmbrăcaţi super frumos și mâncarea arăta bine. Altfel, iată 5 chestii care demonstrează cum s-a văzut petrecerea prin ochii mei.

1. ZIUA 1 DE PREGATIRI.

Momentul în care, după o zi lungă de cumpărături, ne-am îndesat, trei ducese ale bucătăriei (eu, Mazilu și Andra S – ne puteţi vedea în varianta cu rimel mai jos) și 30 de pungi de la Selgros în Smartu’ lui Mazilu. Când nu mai era loc să arunci un fir de pătrunjel în mașină, ne-am pus centurile și am pornit sufocate spre bucătărie. La mijlocul drumului, undeva în zona splendidă a Kiseleffului, mă apuc să desfac studenţește o folie cu șuncă de curcan și puţină pâine pe locul mortului și încep să împart tovarășelor, livide de foame. Nu mâncaserăm nimic timp de 8 ore, fiindcă am pipăit mere și am stat să parlamentăm ca ţaţele despre care păstârnac e mai bun, ca să ne iasă bairamul bine.

După ce terminăm curcanul, la câteva secunde, Andra S iţește ochii de după un bax de ţelină și urlă:

– Băăă!

– Da c***!!??!? ne întoarcem speriate.

– Băăă mai ai puţină pastramă pe frână!!!

Eu m-am uitat la Mazilu, ea s-a uitat la mine, Andra S nu avea cum să ajungă la frână, flancată fiind de legume pe bancheta din spate, apoi am luat o hotărâre.  Pe care evident că n-o să o comunic niciodată, ca să nu aflaţi cine a mâncat curcan cu aromă de frână 😀

But guess:

good food

2. PANICA PATRUNJELULUI.

În dimineaţa zilei petrecerii, ne dăm seama că uitaserăm să luăm o tonă de chestii, printre care pătrunjel. Sunăm spășite un coleg de la marketing care ne ajutase cu cumpărăturile.

– Alooo Romeooo te rugăăăm noi frumos, ai cum să dai o fugă până la Selgros să iei 50 de legături de pătrunjel, te rugăăăm!

– Sigur, dar aveţi încredere în mine că iau ce trebuie? Nu prea mă pricep cu plantele. (încearcă el să se eschiveze.)

– Haaai măăă Romeooo, e pătrunjel, dă-l dracului, p-ăla îl știe toată lumea. N-are ce să se întâmple.

Zis și făcut.

Peste cinci ore apare Romeo, ne lasă o pungă sub preș și dispare.

Ioana se pune pe pe repartizat pătrunjelul: 10 legături la orez, 10 legături la prăjitură, apoi se apucă de tocat. Apare Mazilu care tocmai terminase o repriză de gâdilat pe aragaz:

– Bă ce miroase aici? (Mazilu detectează mirosul de pătrunjel de la 100 de km.)

– Nuș frate, zic eu și ne punem toate să ronţăim din frunzele verzi tocate. După câteva secunde, începem să tremurăm, să zbierăm și să alergăm în cerc în jurul mesei în timp ce ne smulgem părul din cap.

Colegul luase LEUŞTEAN!

3. MENIUL

În meniul petrecerii a existat foarte mult bacon canadian feliat de la Cuţitul Iscusit. Foarte bun. În fine, de fapt nașterea meniului acestei petreceri a fost ceva de genul:

– Mmm păi ce ne place nouă să mâncăm cel mai și cel mai mult?

– Bacon.

– Ok, hai să vedem câte preparate putem face cu bacon și apoi dacă nu găsim niște deserturi festive ne reorientăm și oricum trebuie să facem și ceva vegetarian.

– Sunteti complet stupide. (dixit Ioana, care ne-a oprit la timp.)

Pentru acest motiv, am gătit prune învelite in bacon, chipsuri de mămăliga învelite în bacon și ruladă de curcan învelita în bacon și din păcate la un momentat am rămas fără că l-am fi pus și în restul.

chipsuri de mamaliga

4. SUPRIZE SURPRIZE

Multă lume ne-a spus la petrecere „Vai dar voi chiar aţi gătit!” sau „Nu credeam că chiar știţi să gătiţi”. Nu pot să nu mă gândesc că această prejudecată există pentru simplul motiv că ne îmbracăm foarte bine și se știe doar că victimele modei nu le au cu bucătăria. Altfel nu înţeleg.

ioana(Ioana cu bacon, poză de la Vlad Petreanu)

5. Numărul 5

Acesta nu este chiar un motiv legat de party dar aș vrea să v-o prezint pe colega mea Andra Lefter (dreapta, evident) care nu are neapărat un sens în acest articol but she’s awesome pentru că:

andra lefter

– a venit la petrecere într-o rochie de catifea foaaarte așa cumva… nebucătărească.

– e foarte funny și smart.

– poate să facă un Mojo Jojo impression pe care nu l-am mai întâlnit în viaţa mea, în timp ce e îmbrăcată într-o rochie super elegantă de catifea. (Also e sales manager la GF, deci puteţi să îi daţi niște bani dacă vreţi :D)

Acestea fiind spuse, mulţumim The Gang și Liebherr că au făcut acest eveniment posibil. Ne-am simţit foarte bine cu voi și datorită vouă.

Ne vedem la anu’.

(Poze de Vlad Pahonţu).

Anunțuri

2 răspunsuri to “Adevărul despre Good Food Wine and Xmas Party”

  1. mazilique 1 Iulie 2014 la 7:37 PM #

    i’m still laughing my ass off

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: