Cum a murit nenea Fane pentru că a mâncat prea mult

23 Dec

pig cartoon

26 decembrie 1997. A Christmas Carol.

Era a doua zi după Crăciun, dimineaţa. Aveam vreo 10 ani și frecam prin casă niște cadouţe primite în Ajun. Mama recicla niște mâncare din ziua precedentă pentru a produce micul dejun și tata probabil constatase că nu se mai defectase nimic prin apartament, deci era forţat să stea degeaba și să sufere în tăcere la televizor împreună cu Neti Sandu.

Sună telefonul. În două secunde, răspunde tata, surescitat de perspectiva că ceva i-ar putea întrerupe lenevitul.

– Da? Zi. Îhîm. Îhîm. Aoleu. Hai că venim acuma.

Se întoarce către mine:  – Era mamaie, a murit Fane, hai să mergem până la ea.

///

Până în acest punct, trebuie să știţi următoarele:

1. Mamaie e mama lui tata care, dintr-o conjunctură total nefericită a alinierii planetelor deampulea, a locuit toată viaţa împreună cu soţul ei (tataie) în același bloc cu mine și părinţii mei, la Pitești, făcându-ne viaţa… well… o provocare.  Așa că, din păcate, „să mergem până la ea” însemna să o tăiem la scara vecină.

2. Fane (sau, cum îi spuneam eu, „nenea Fane”) era frac’su lui mamaie, adică un unchi de-al meu. Stătea la ţară, lângă Ploiești (satul Diţești, care a dat-o României pe Miţa Biciclista), împreună cu nevastă-sa, o grădină imensă și zeci de animale. Pentru că nenea Fane nu citea Cosmopolitan și nu avea vecini vegani care să-l inspire, era fericitul posesor al unui trup de aproximativ 150kg. Era mândru de burta lui, pe care deseori o mângâia râzând și care îi oferea o imagine de bunăstare în ochii celorlalţi.

///

Back to the story, ajungem la mamaie, care deschide ușa, plânsă toată.

– Ce s-a întâmplat? întreb eu.

–  A… mmmurit… ffratele meu, răspunde cu bărbia tremurând.

– Of, săracul, ce rău îmi pare, zic eu. Dar de ce?

– Pppăi… a mâncat prea mmmult de Crăciun.*

Moment în care mi-am dat seama că, dacă nu fac ceva rapid, o să mă umfle râsul în faţa femeii îndurerate. Contrar tuturor sentimentelor de rușine, vină sau empatie, îmi venea să mă ţin de burtă și să râd isteric, așa că m-am retras subtil și i-am lăsat pe cei cu mai mult bun simţ din familie să o consoleze.

Se pare că, în sfânta zi de 25 decembrie, nenea Fane mâncase pe cinste din porcușorul pe care în prealabil îl scărpina între urechi, beuse ceva, se culcase liniștit, dar nu s-a mai trezit jamais.

Ulterior, de-a lungul anilor, de fiecare dată când îmi aduc aminte de acest episod, îmi vine să îmi dau palme peste frunte. Sunt convinsă că omului îi spusese ceva asistentă de la dispensar că nu e firesc să ai piciorul cât talia soţiei, însă în satul Miţei Biciclista, oamenii mai în vârstă se credeau puţin nemuritori  și rezistenţi la infarct.

Există un sentiment de iminenţă a porcelii de Crăciun în familiile tradiţionale, de care n-ai cum să scapi, efectiv. Discuţiile duse în prealabil despre kilogramele de tobă și salată de boeuf care o să troneze pe masă, postul care se ţine ca să le faci loc și, bineînţeles, Colebilul de după, sunt parte a unui ritual care ne dă un soi de identitate. So there you have it.

///

Textul ăsta e scris fiindcă mă scoate din minţi internetul din ultimele zile cu „Un Crăciun mai sănătos”, „Detox după Sărbători”, „Cum să nu faci excese”. Si, ca să fiu și puţin serioasă, există o problemă reală la oamenii mai în vârstă sau care n-o freacă pe net, nu la fetele care citesc site-uri de „profil”. Ele știu deja.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: