Jurnal de fată slabă – partea a II-a. For ladies only

22 Feb

shakira

Aceasta este o poză cu Shakira. Hips don’t lie. 

O dată la trei-patru săptămâni, în ofis buildingul unde lucrez, se întâmplă să ajung în lift cu același domn. Pentru o mai bună înţelegere a scenei, el este un domn pe care îl admir și care are  aprox. triplul vârstei mele. De fiecare dată, avem aceeași conversaţie:

EL: – Măi fată, tu câte kilograme ai?

EU (lipindu-mă de ușă): – Ăăă… nu știu…

EL (măsurându-mă din ochi, ca la piaţă): – Ai mai mult de 50?

EU (începând să semăn cu un mare argeșean): – Ăăăă… nu știu? Chiar nu știu…

EL (îngrijorat): – Pune mâna și mănâncă și tu ceva că arăţi rău.

Probabil că acest „arăţi rău” e ceva licenţă care se poate folosi către anumite femei. Eu nu mă încumet să îi zic că e deplasat și că mă face să mă simt prost, doar îi explic că am mai avut conversaţia asta și că nu am început să folosesc cântarul între timp. Am înţeles că, în urma acestui post, niște lume a dedus că aș fi mândră că sunt slabă.

Let me talk you through this, în timp ce astăzi vom vorbi despre celulită.

1. Doar pentru că ești mai slabă decât alte persoane, nu înseamnă AUTOMAT că te simţi mai bine în pielea ta. Nu are nicio legătură cu greutatea, are legătură cu atitudinea faţă de plăcere și cu un fel de relaxare. Nu există ceva care să-mi strice mai tare plăcerea (cred că nu sunt singura asupra căreia se întâmplă acest efect) decât TONELE de chestii pe net scrise de femei care cred că dacă slăbesc o să fie fericite. Ce treabă are una cu alta?

2. Par example, mie mi-ar plăcea să mă îngraș, așa cum sugera domnul intimidant de mai sus. Într-o lume ideală, aș avea cu vreo 10kg în plus. Nu-mi iese. Ştiţi de ce depinde foarte tare treaba asta? De genetică. Aia din cauza căreia prima tranșă de celulită mi-a apărut în liceu și din cauza căreia nu mă îngraș așa cum mi-ar plăcea.

3. Breaking news: toate femeile au celulită. Mă tot tufe o întrebare de câţiva ani și în special în această dimineaţă în care am dat peste un articol intitulat „5 ingrediente care te scapă de celulită”, care m-a distrat și m-a înfuriat în același timp (e cu ananas, morcovi etc).

CE ARE CELULITA, MAI EXACT? Ar fi bine să n-o avem?
Sure.

Aș renunţa la grăsimi, unt, zahăr, ceapă prăjită și aș fi atât de stupidă încât să cred că, dacă o fac, o să îmi dispară celulita?

NU. Am făcut asta, acum câţiva ani, când aveam un potenţial autoagresiv major. Am avut o serie lungă de mese triste și cam atât.

Unul dintre beneficiile avansării în vârstă este că suntem mai puţini creduli. Evident că mi-ar plăcea să nu mai am celulită, dar nu e o prioritate în viaţa mea și n-aș mai renunţa la anumite feluri de mâncare pentru asta.  Tot acum câţiva ani, m-am frecat cu cremuţe pe coapse. Dacă mă uit înapoi în timp, mi se pare amuzant și ridicol în același timp.

Pentru că mi-am dat seama că sunt lucruri mai importante, precum ligheanul de panna cotta pe care l-am pregătit mai devreme, recipe soon, și în general să-ţi vezi de treaba ta.

Nu există magie. Nu știu cine a inventat problema celulitei, dar cred că s-a intensificat în perioada Kate Moss (o vacă enervantă dacă mă întrebaţi pe mine) dar EA NU E O PROBLEMĂ! Atacă sănătatea? Fuck, no. Pe cine deranjează? Pe iubiţii voștri ? Nu cred. Prietene-femei? Mă îndoiesc.

Străinii de la plajă? Tipa de la epilat? Medicul?!?

Trei ameţite făcute frumos în Photoshop and look where that got us.

Acum tot ce am nevoie e un masterplan prin care să-l fac pe domnul din lift să mă lase în pace :))

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: