Concurs cu carte: Nigellissima

26 Mar

LATER EDIT: Câștigătorul cărţii este iluminisme, iar cartea e Eat, Pray, Love. L-am ales (de fapt, am ales-o), pentru că a scris frumos și din corazon – scroll down la comentarii, e a doua din listă. (@iluminisme – scrie-mi pe oanatitica@yahoo.com)

iluminisme

 

De asemenea, subliniez o altă recomandare, e vorba de:

kiki

 

Căreia i-aș fi dat premiul dacă n-ar fi fost scrisă de una dintre prietenele mele cele mai bune.

 

******

 

Sper că vă place Nigella la fel de mult ca mie, fiindcă fetele de la
books-express.ro tocmai mi-au plasat o carte pe care să o dau cadou:

 

nigellissima cover nigella lawson

 

E vorba de Nigellissima, cartea mea preferată cu mâncare de anul trecut, cu reţete italienești foarte rapide (dintre care am gătit cam jumătate, iar pe una dintre ele de vreo 20 de ori în ultimele 6 luni). La fel cum s-a întâmplat cu toate preparatele Nigellei, în volumul ăsta nu a existat nici măcar una, NICIODATĂ!, care să nu iasă bine și pe care să n-o repet fiindcă a fost prea bună.

Ce trebuie să faceţi?

Vă duceţi pe books-express.ro, căutaţi o carte din site pe care aţi citit-o – ORICE carte, nu neapărat de reţete! – și scrieţi într-un comentariu de ce v-a plăcut. Puteţi să lăsaţi comentariul la articolul ăsta, pe facebook, cum vreţi, trebuie doar să includeţi linkul către cartea respectivă din Books Express. Şi să vă fi plăcut cartea, deci recomandarea să fie autentică.

Cine câștigă?

Cel mai frumos comentariu.

Până când?

Scrieţi-mi până pe 30 martie (duminică). Bahtalo!  Abia aștept să citesc ce cărţi v-au plăcut.

 

Anunțuri

15 răspunsuri to “Concurs cu carte: Nigellissima”

  1. Cătălina Penciu 26 Martie 2014 la 11:16 AM #

    http://www.books-express.ro/book/9781455509126/So-Good-They-Can-t-Ignore-You,VSC.html – motivul e simplu:orice perspectiva in plus e un pas inainte, cu atat mai mult cu cat e una diferita de a majoritatii;daca ar fi sa rezum toata cartea in 2 linii, as zice: “You can’t always get what you want, but sometimes, you get what you need” (The Rolling Stones) si “If you can’t be with the one you love, love the one you’re with” (Stephen Stills) 🙂

  2. iluminisme 26 Martie 2014 la 2:11 PM #

    http://www.books-express.ro/book/9780747585664/Eat-Pray-Love,BG.html

    Nu tin minte exact cum s-au intamplat lucurile, sa fi citit inainte cartea, sa fi vazut filmul.. habar nu am, stiu doar la acea vreme eram in vizita in Iasi si mi-am cheltuit totii banii pe aceast carte minunata, negociind cu nenea de la anticariat. Ma gandeam ca cine a citit-o, poate nu a simtit-o, din moment ce a vandut-o.
    Oricum ar fi, mi-am hranit ochii, mintea si stomacul citindu-i paginile.
    Cred ca am visat un pic cu ochii deschisi trecand prin toate stagiile de descoperire a personajului principal.
    Am gustat din paste si pizza, m-am indragostit, apoi am respirat aerul curat din jungla.
    Mi-a placut tare mult si o recomand celor ce sunt un pic in ceata in ce priveste viitorul lor.
    Cartea face parte din lista mea de povesti ce merita citite in aceasta viata!

  3. Carmen 27 Martie 2014 la 11:16 AM #

    Imi place foarte mult de Nigela si cum gateste 🙂
    cartea pe care vreau sa o recomand este Momo http://www.books-express.ro/book/9780140317534/Momo,YFB.html pe care am citit-o anul trecut in limba romnana. As citi-o si in limba engleza inca o data. Este o carte frumoasa, duioasa si educativa. Este buna de citit atat pentru copii cat si pentru adultii care nu au citit-o inca. Sper ca v-am convins sa o cititi si voi:)

  4. Adrian Dobrescu 27 Martie 2014 la 8:51 PM #

    http://www.books-express.ro/book/9788817035019/Oriana-Fallaci-intervista-se-stessa-L-Apocalisse,JP.html – una din cele mai importante jurnaliste din Italia dar, in acelasi timp, una din cele mai controversate datorita faptului ca in absolut tot ce a scris, fie interviu, cronica sau literatura, a ales exprimarea franca si corecta, punand la zid „politically correctness-ul” si bazandu-se pe principiile clare ale vietii. Lectura de fata, ce inca nu a fost tradusa in limba romana, este „iesirea din scena” a marii Oriana Fallaci. Abandonand lupta cu cancerul, Oriana Fallaci, se dedica scriiturii, luptei impotriva terorismului arab si a luptei impotriva celor ce, italieni fiind, permit distrugerea intregii Europe in favoarea incercarii de a nu deranja „confratii arabi”. Politica, angoasa personala, furie, curaj in fata destinului fatidic acceptat….aceasta este cartea de final a carierei Orianei Fallaci si una ce merita toata atentia cititorilor de pretutindeni.

  5. Marius Dragne 27 Martie 2014 la 8:58 PM #

    http://www.books-express.ro/book/9780470080191/Food-Styling-The-Art-of-Preparing-Food-for-the-Camera,WBA.html

    M-a ajutat foarte mult sa inteleg cum functioneaza si sa evoluez in domeniul fotografiei culinare.

  6. Chef Rookie 27 Martie 2014 la 9:04 PM #

    http://www.books-express.ro/book/9789731931791/Open,BGS.html
    Eye-opening, foarte interesanta cartea, m-a captivat complet. Un amestec sublim de lupta interioara-poveste de dragoste-cursul neasteptat al vietii. M-a uimit complet vointa lui Agassi si viata acestuia continua sa fie o sursa de inspiratie! (in special pentru momentele cand nma lasa cheful de a face sport :)))

  7. andreealuca 28 Martie 2014 la 2:51 PM #

    http://www.books-express.ro/book/9780553573428/A-Song-of-Ice-and-Fire-03-A-Storm-of-Swords-1,FM.html . Eu am ales pe acesta din seria pe care am cumparat-o de la book express. E de departea cea mai buna de pana acum, te tine cu sufletul la gura, si iti rastoarna orice predictie 🙂

  8. Lavinia T. 28 Martie 2014 la 3:16 PM #

    Una din cartile citite este http://www.books-express.ro/book/9780701184605/Kitchen,WBHS.html-imi place Nigella pentru ca lucreaza atat de simplu si eficient. E comoda, nu are rabdare si asta face ca mancarurile ei sa fie super simple.

  9. Alin Stanciu (@alinstanciu) 28 Martie 2014 la 3:31 PM #

    http://www.books-express.ro/book/9781591396192/Blue-Ocean-Strategy,KJC.html
    Deși nu e o lucrare academică (au contraire – iar din cauza succesului imens e criticată înverșunat de teoreticienii marketing-ului strategic), cartea asta vorbește despre căutarea avantajului competitiv într-o manieră diferită, zdruncină câteva dintre miturile convenționale ale strategiei și, mai ales, oferă o perspectivă nouă asupra diferențierii în piață.

  10. Aluniţu 29 Martie 2014 la 9:11 PM #

    http://www.books-express.ro/book/9780007232444/The-Corrections,F.html
    Criticii îl numesc romanul secolului XXI, eu îl numesc romanul din pricina căruia abia mai prididesc cu înjurăturile dimineaţa când sună alarma sau lectură obligatorie pentru liniştirea anxietăţilor cu privire la cum ajungem, odată cu vârsta, să ne asemănăm tot mai mult cu ai noştri părinţi. Absolut fabulos.

  11. Mihalache Simona 29 Martie 2014 la 10:31 PM #

    http://www.books-express.ro/book/9780007473212/Lost-Boy.html Dat fiind ca sunt un mare fan al cartilor scrise de Camilla Lackberg si ca din pacate foarte putine au fost si traduse in romana m-a adus prima data in preajma cartilor de pe Book Express scrise de aceasta autoare dar in limba engleza. Una dintre cartile pe care le iubesc este si Lost Boy, o superba carte politista scrisa in tipicul stil suedez. Imi place intriga foarte mult si nu mai spun cat de mult il iubesc pe Patrick Hedstromm care este unul din personajele mele favorite, politistul care stie sa imbine activitatea de serviciu cu munca de a fi parinte si sot dedicat.

  12. iluminisme 31 Martie 2014 la 12:20 PM #

    Sarumana mult, nu ma asteptam 🙂
    Recomand cartea tuturor celor care au nevoie de un imbold in viata 🙂
    Multumesc inca o data! 🙂

  13. iluminisme 9 Aprilie 2014 la 12:42 PM #

    Am primit carticicaaaaaa !!!
    Sunt asa fericita de parca e ziua mea!!!
    Am salivat numai dupa primele pagini :))))
    Multumesc mult organizatoarei 🙂
    Multumesc mult si sponsorilor! 🙂

    • Uana 9 Aprilie 2014 la 12:48 PM #

      :)) Ma bucur, sa o rasfoiesti cu placere! Si sa gatesti din ea, ca sunt o gramada de retete bune si rapide 😀

      • iluminisme 9 Aprilie 2014 la 1:57 PM #

        am programat deja o saptamana de paste :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: