Tag Archives: castravete

Maast-o-Khiar: Iaurt cu castraveţi, mentă, stafide și alune de pădure

8 Sep

iaurt cu castraveti alune maast o khiar

Nu reușesc să mănânc în fiecare dimineaţă cum trebuie, dar dacă reușesc să fac ceva cu o seară înainte, al cărui gust să fie și mai bun după o noapte de stat în frigider, atunci m-am scos pentru ziua respectivă.

Reţeta asta, care se numește Maast-o-Khiar, e adaptată din cartea Persiana a Sabrinei Ghayour. Varianta tradiţională conţinea nuci în loc de alune de pădure, plus mentă proaspătă și petale de trandafir, pe care nu le aveam în dotare. Chiar și fără ele, a fost cel mai bun mic dejun din ultimele săptămâni.

ASTA PÂNĂ SA ALUNEC PE GRESIE DIN CAUZA CÂINELUI, SĂ CAD IN FUND ŞI SĂ SPARG CASTRONUL!!!! . Mă rog, mai fac o tură.

Dacă vă place tzatziki, treaba asta o să vă dea pe spate.

 

Maast-o-Khiar

pentru 1 castron de sos

300g de iaurt grecesc

1 castravete Fabio mare, ras

o mână mare de stafide (după gust)

o mână mare de alune de pădure prăjite, tocate (tot după gust, eu pun multe)

1 linguriţă de mentă uscată

ulei de măsline extravirgin

miere (opţional, e my personal touch)

1 Scurge bine castravetele ras și amestecă-l cu iaurtul. Asezonează cu sare și piper după gust, presară menta uscată și amestecă.

2 Amestecă sosul cu stafidele și alunele, păstrând câteva deoparte pentru decor. Gustă și vezi dacă îi mai trebuie ceva, apoi presară stafidele și alunele rămase și stropește totul cu ulei de măsline extravirgin și miere, dacă vrei. Servește-l cu o pâine bună.

 

AND SONG:

Anunțuri